D-ale copilăriei

Zilele trecute am stârnit o furtună pe facebook-ul meu mort. Vă întreb: este fundamental greșit să distribui o cerere de ajutor financiar? Este plin facebook-ul de cereri de ajutor – strângeri de fonduri pentru copii aflați în dificultate, pentru bătrâni rămași pe străzi, pentru mame singure, bolnave de cancer, pentru adăposturi de animale rămase fără hrană sau pentru tratamentele unor animaluțe fără stăpân. Toate însoțite de fotografii cu impact emoțional, unele acoperite, altele nu.

Nu sunt vreun salvator de animale. Nu am vreo asociație de protecție sau vreun adăpost. Sunt doar un iubitor de animale, care si-a asumat atât cât poate duce. Gunoiul altora s-a transformat în comoara mea. Ai mei, cu bune și rele, cu chetuieli și suferințe asumate.

Salvatorul de animale e altă specie. E acel om care nu poate trece mai departe. Care nu spune: „atât pot duce”. Care caută soluții pentru a salva ce e de salvat din gunoiul altora. Dar e un om ca noi toți, cu buget limitat. Care are uneori nevoie de ajutorul comunității ca să-și ducă la bun sfârșit acțiunile. Veterinarii sunt și ei oameni, ca noi toți. Cu buget limitat. Medicamentele și instrumentarul costă…

Revin la ale mele: Luni după-amiază îmi spune Carola: Mama, X a găsit o pisică cu picioarele rupte în Baneasa. Cum putem ajuta? Carola ar fi vrut să o gazduim noi după ce iese din operație. Doar că la noi casa este plină de pisici teritoriale și de câini geloși și nu ar avea liniste. Așa că am zis că putem ajuta financiar să fie tratată. Zis și făcut. Fetele din grup s-au mobilizat exemplar și în decurs de două ore pisoiul nimanui era la veterinar, așteptând rezultatul analizelor pentru a intra în operație.

N-am de lucru și distribui pe facebook postarea doamnei care a dus pisicul la veterinar. Nu am o pagina cu mii de urmăritori, dar sunt câțiva iubitori de animale și mă gândeam că poate ajuta la ceva distribuirea. Și s-a dezlănțuit Iadul… Cineva mi-a sărit la gât, reproșându-mi că postez poze impresionante ca să storc bani de la oameni miloși în loc să duc pisicul la veterinar. In condițiile în care în seria de fotografii și filmulețe atașate postării distribuite erau unele cu pisicul la veterinar. În condițiile în care pe pagina mea nu mai există o postare sau o distribuire a unei postări similare. Mai dureros este că aceste comentarii au venit de la un iubitor de animale. Mă gândesc ca nu o fi avut niciodata nevoie de tratamente costisitoare sau operatii pentru animăluțele ei. Și că se gandește că pe veterinari sau pe salvatori îi hrănește Dumnezeu…

Sunt de acord, filmulețul cu pisicul care plânge e dureros. Însă nu e o postare însângerată. Poate trebuia ascuns și să-l vada numai cine suportă. Dar nu era postarea mea și cum nu sunt maestră în artele facebook-ului, nu știu dacă putea fi editat de altcineva decât de autor.

Apoi este pagina mea de facebook. Postez ce dorește inimioara mea, în niște limite pe care n-am avut nici o clipă senzația că le-aș fi depășit. Așa am simțit, așa am facut, cu intentia de a stârni emoție și a veni în ajutorul unui pisic al nimănui, pentru salvarea căruia se estimau niște cheltuieli consistente, peste puterile salvatorilor. Operațiune pentru care eu și altii ca mine, donaseră deja după puteri.  Așa cum v-am spus, e plin facebook-ul de cereri de ajutor. Te convinge ceva și poți ajuta, e în regulă. Nu-ți place, nu te convinge? Treci frate mai departe, că nu-ți violează nimeni buzunarul!

Știu că sunt mulți care profită de sentimentele iubitorilor de animale. Dacă aș fi căzut într-o asemenea capcană, era problema mea, dar păcatul lor. Însă nu era cazul…

Și apoi, când copilul îți cere ajutorul, poți refuza? ” Mama, e la colț un sac plin cu pisicuțe negre. Ce facem?” Pisicuțele s-au dovedit a fi căței. Și încă unii de talie mare.  „Mama, la poartă a lăsat cineva un pisic care abia respiră. Ce facem?” Ce exemplu aș fi dat copiilor dacă aș fi spus: nu e treaba mea?!

Ei bine, Ghiocel (așa îl botezase persoana care a încercat să-l salveze), pisoiul nimănui, s-a dus. Pe lângă fracturile care s-ar fi reparat, avea vezica urinară spartă și nu s-a mai putut face nimc.

Odată cu el s-a dus și Chifteaua noastră. Cu o tumoră abdominală, din păcate imposibil de înlăturat. Soarta a făcut să împartă, pentru scurt timp, aceeași sală de operație…

.

Ghiocel

Chiftea