D-ale copilăriei

Dimineață de septembrie. A reînceput calvarul alarmei de la șase dimineața. Se vede că am îmbătrânit, căci nu-mi mai vine să sar din pat ca un arc… Mă învârt prin cameră, mă împiedic de o pisică dar nu știu de care, că încă nu am deschis ochii. Ajung în sfârșit să o trezesc pe Carola, care îmi azvârle un cot în nas, în încercarea de a se elibera din zbuciumul mâinilor mele… Misiune îndeplinită, una bucată copil trezit ! Cealaltă încă doarme, cu pătura aruncată în mijlocul camerei și fereastra larg deschisă. Poate să mai doarmă. Eu încă visez, iar visul meu e despre o ceașcă de cafea. Nelipsita cafea matinală… Până la ea mai e. Trebuie sa trec de manifestarea de adorație canină de la parter. Mă bucur măcar că nu mai urlă când îmi aud pașii pe scară. E liniște. Nu se aude nimic în afară de frământarea  nerăbdătoare a lăbuțelor pe pardoseală. Ajung să deschid ușa. Nu se înghesuie nimeni afară. Încă își întind oasele amorțite și cască cu atâta poftă că îmi vine să mă întorc în pat. Îmi arunc ochii la un etaj al blocului de peste drum. Cineva a ajuns deja la cafea. O fericită… Eu încă mă burzuluiesc la căței să iasă în curte. Mă prefac că ies și eu, dar se vede treaba că au învățat schema. Las ușa larg deschisă și îmi pregatesc cafeaua. În sfârșit!

Gata cu liniștea. Vecinii de peste drum se ceartă. El țipă la ea, ea țipă la el, apoi ea plânge înfundat și trage din țigară. Când ei se ceartă, câinii mei latră. Și după ei, toți ceilalți de pe stradă… Din casă se aude urletul bebelușului. Ea se răstește la copilul de lângă ea: „Du-te și fă-l să tacă! „Cel mic (să aibă vreo 5 anișori) intră în casă și iese la scurt timp: „Nu știu ce să-i fac”… „Ești un incapabil”, spune ea nervoasă, trăgând adânc din țigară…Nu pot distinge figura copilului, dar aud replica genială: „Nu sunt un incapabil, doar nu știu ce să-i fac!” Deja mi-a devenit simpatic. Uit de toate momentele în care îmi vâna câinii din balcon cu un ditamai pușcoci cu apă. Când nimerea poarta, se lăsa hoțește pe vine, ca să nu-l văd. De parcă nu știam de unde vine apa! Oricum, Ciuf adoră vânătoarea asta. Tot timpul sare și se rostogolește în aer încercând să prindă jetul de apă…Ea se calmează și iese cu bebelușul în brațe, care tace în sfârșit. Tace, se uita la căței și strigă: Ham! Ham! Cățeii mei nu-l bagă în seamă. Cred că le e oarecum simpatic: un biped care vorbește pe limba lor… E liniște iar și ajung să-mi împlinesc visul: o ceașcă mare de cafea, doar pentru mine!

N-am trecut pe-aici toată vara. O vară în care am fost consemnați la domiciliu. Din motive de Bac, admitere și multe altele. Să vă povestesc:

Am trecut una bucată Bac. Nu mi-am facut griji nici o clipă, știam că juniorul îl va lua. Dar aventurile nu au lipsit și ne-au lăsat un gust amar. Nu sunt genul de mamă care crede că tot ce face copilul ei e perfect. Dar când copilul a iesit din examen, am refăcut împreună subiectele . Apoi a verificat el cu profesoara de română. Ne așteptam la o notă nu bună, ci foarte bună. Doar ca așteptările noastre au fost înșelate. Cum  nu-i trebuia media la admitere, aș fi fost de parere să o lase așa. Dar copilul s-a simțit nedereptățit și a făcut contestație. Surpriză: a mai pierdut un punct… Dacă vederea notei inițiale i-a provocat supărare, a doua notă a fost un șoc. Ca să vedem partea plină a paharului: bine că au avut de unde să scadă!

Admiterea. Nu am făcut pronosticuri. Am înțeles însă după simularea din mai că opțiunea inițială va fi un eșec. Concura cu copii care veneau de pe filiera reală, care parcurseseră materia de cel puțin două ori. În discuțiile noastre a apărut tot mai des cuvântul renunțare. Așa că am început să căutăm o altă opțiune.  Sau mai multe… Hotărâre târzie, opțiuni puține, cu viitor profesional incert. După o săptămână de întocmit liste nesfârșite cu posibile  alte optiuni, copilului i s-a conturat în minte o preferință: Limbi moderne aplicate.  Mai bine mai târziu decât niciodată, nu ? Cineva, acolo sus, l-a iubit, iar lucrurile s-au aranjat după dorința lui. Bun venit studenție !

Urmează  un alt an greu, căci un alt junior va trece prin botezul focului. Altă bucată de Bac, altă admitere… Și din nou  chimie, din nou biologie.  De la 5 ani tot veterinar se visează, dar de la vorbă la faptă e cale lungă. Așa că simt nevoia unei confirmări:  Copilă, ești sigură că asta vrei ?

„Nimeni și nimic nu  mă face să mă răzgândesc !”

Nu-mi dă mie inima pace și mă uit pe structura anului I. Și ce-mi văd ochii? Un semestru de matematică și fizică ! Chem copila și-i arăt : Ce zici, mai vrei la Veterinară ?

„Da!”

Și ce facem cu nenorocirile astea, că de când ești la arte nu mai știi nici tabla înmulțirii!

„Eh, dacă merge chimia, o merge și puțină matematică. Mor cu ea de gât și tot acolo mă duc!”

Am abandonat discuția, că nu ieșim la liman. Și învățăm la chimie și la biologie. Din când în când ne mai apucă dorul de artă….

Și dacă a început școala, a început distracția:

Această prezentare necesită JavaScript.

Să vă fac cunoștință cu Gasolina . Sau Pitica. Sau nu știu ce nume să-i dau…

O mâță călătoare. S-a plimbat  cu motorul de la Craiova la București. Cum a ajuns la noi ? Ne-am aflat în locul potrivit, la momentul potrivit. În fața spitalului doi tineri se chinuiau să elibereze o pisică refugiată la motorul unei mașini.

„Să îi ajut?” m-a întrebat Carola, „că doar știi că am lipici la pisici ?!” Dacă a primit încuviințarea mea și-a luat rolul în primire. Când în sfârșit au reușit să ridice capota mașinii, am văzut o mână telescopică apucând pisica. Și în aceeași clipă am auzit vocea victorioasă a copilei mele: „A mea!” Așa că am plecat acasă cu domnișoara și cu trusoul încropit ad-hoc: un pliculeț  de Whiskas și un buchet de trandafiri de la fata care dăduse start operațiunii de salvare.

S-a integrat perfect în peisaj. Dar a făcut o pasiune nebună pentru  Chiftea,  care nu înțelege săracul de unde atâta iubire ! E pur și simplu șocat când piticania sare pe el, încercând fără succes să-l provoace la joacă și nu știe unde să se ascundă !

Povești de viață cu Margot : după ce o primavară întreagă l-a chinuit pe Shai cu bancuri despre cum ar fi să nu iei Bacul, s-a întors spre Carola: „Știi bancul cu baclava ?”  „Nu”… „Bac la vară dai… Ce-a picat la bac ? Tot liceul. ” Si tot așa, cât e ziua de lungă…

Ce să faci vara acasă? Ne-am reluat plimbările prin București : un târg la Casa Universitarilor, bătaia cu apă din curtea Bisericii Armenești, ture de shopping la Mall, ieșiri cu prietenii, prieteni în vizită, o zi la piscină, trei zile la cinema, o zi la Mogoșoaia, filme la domiciliu, citit, calculator și multă conversație pe whats’app…

Această prezentare necesită JavaScript.

Mă rog, unii au avut parte și de o excursie. Sub pretextul unui concurs de creație, Carola a mers cu câțiva colegi la Horezu, unde și-a expus brățările. Ei, câti bani ai făcut la târg? „20 de lei”. Adică ai vândut două brățări? „Da”… Cui? „Păi una unei fete care m-a ajutat să strâng panoul când a venit ploaia și alta profului”… Și fetei de ce nu i-ai dat-o fără bani, dacă tot te-a ajutat? „Păi n-a platit-o ea!” Dar cine? „Proful, când a văzut cât de mult și-o dorește!”  Deci i-ai vândut doua brățări profului! „Da, cam așa…”

Să nu credeți că doar Carola se joacă de-a brățăritul. Nici eu n-am stat degeaba:

Această prezentare necesită JavaScript.