Departe de lumea dezlantuita

By

Mi-as fi dorit o primăvară plină de zâmbete, cu un soare blând încălzindu-mi sufletul, cu ochii arzând de nerăbdare să soarbă frumusețea primei flori de cais… Dar lucrurile au luat o întorsătură diferită. Flori, mulaje, rășina au rămas undeva, departe de sufletul meu…

Cât am fost eu bolnavă nu am simțit decât furie. Că nu pot fi eu, cea de toate zilele.  Acum însă mă încearcă o disperare nemărginită…Îmi privesc copilul și nu înțeleg de ce se întâmplă asta. Mă simt neputincioasă în fața durerilor ei.  Închid ochii și imi doresc să adorm, ca atunci când mă voi trezi să aflu că totul n-a fost decât un vis urât. Dar nu pot dormi. Sunt cât se poate de trează și păzesc o ușă închisă. O ușă din spatele căreia se aud câteodată plânsete amestecate. Nu știu dacă e copilul meu sau altul…În fiecare zi se întâmplă ceva care complică situația. Ajungem într-un punct din care pare că nu ne mai putem întoarce. Apoi răsare firavă, lumina speranței, dar licărul ei e pe cale să se piardă în neguri. Departe de lumea dezlantuita se starneste furtuna sufletului meu…IMAG0190.jpg