D-ale copilăriei

Luna aceasta mi-a dat peste cap toate planurile. S-a întâmplat imediat dupa Moș Nicolae, cu o seară înainte să dezlănțuim cea mai tare petrecere care să marcheze cei 15 ani din viața lui Margot. Am ieșit cu Bobiță în curte. Fiind orb, nu îl las să coboare singur scara. Prin curte se orientează după miros, iar când se plictisește, dă semnalul sonor în fața scării. De data asta, când m-am aplecat să-l ridic, s-a declanșat coșmarul: am simțit o tăietură în dreptul mijlocului, dar am reusit să mă ridic și am intrat în casă. Am luat lucrurile în glumă, am înghitit o bulină și mi-am văzut de ale mele. Spre seară mergeam prin casă valsând, spre amuzamentul copiilor, care nu ințelegeau ce e cu mine. Nu știu cum am ajuns în pat și nici de câte ori am putut coborî din el în primele trei zile. Astăzi, la mai bine de două săptamâni de la accident, sunt un mecanism cu durată de funcționare limitată: cobor din pat la o jumatate de oră dupa injecția de dimineață și mă retrag în jurul orelor două. Dar am speranțe de mai bine…

Așa că spre deosebire de alți ani, nu avem decorațiuni handmade pentru brad. Nu avem cozonaci, turtă dulce, pâine de casă. Nu avem nimic din ceea ce făcea deliciul sărbătorilor de iarnă în anii trecuți. Dar avem zâmbetul pe buze și asta e tot ce contează…

Sărbători fericite tuturor!