D-ale copilăriei

Pentru al treilea an consecutiv, examene. Ori am obosit eu, ori odată ce i-am văzut pe Shai și Carola intrați la liceu mi s-a șters cu buretele amintirea îndărătniciei lor, căci  Margot mi s-a părut de o mie de ori mai îndărătnică decât ei…Cu greu s-a adunat și a început să învețe și la fel de greu a fost să o conving să mențină ritmul. Și iată-ne ajunse în pragul examenelor… Degeaba i-am spus sa nu iasă din sală mai devreme, ci să-și verifice lucrarea de câte ori îi permite timpul. La ambele probe a ieșit din examen cu o jumătate de oră mai devreme. Dacă la română nu a pierdut mare lucru,  la matematică graba i-a fost fatală. Știți  deja marea controversă a graficului, problema la care au greșit 40.000 de copii, cu Margot printre ei… Când am verificat baremul și doamna  i-a demonstrat că nu era nici o greșeală în problemă, Margot mi-a aruncat încetișor:”Mi-am dat eu seama că nu pot fi notele acolo, că doar notarea nu pornește de la 0 !” Păi dacă ți-ai dat seama, de ce nu ai refăcut problema,  doar mai aveai o jumătate de oră?! Am rămas cu întrebarea, căci copila mea nu m-a învrednicit cu alt răspuns decât o ridicare nepăsătoare din umeri…Și nu a fost singura  greșeală!

După examene a început calvarul opțiunilor. O săptămână încheiată am ținut prizonier calculatorul: am calculat distanțe, am verificat trasee,  mediile de admitere din ultimii trei ani și procentul de promovabilitate la BAC. Am ajuns la o cifră impresionantă de 101 opțiuni. Nu am urmărit apropierea de casă, ci profilul. Am punctat întâi clasele de stiințe naturale, economicele, stiințele sociale, filologia si într-un final apoteotic, câteva clase de mate-info mai apropiate de casă (evident în speranța că nu se va întâmpla asta). Recunosc că undeva spre a cincizecea opțiune nu am mai fost foarte riguroasă fiindcă mi se părea că nu se poate întâmpla asta și oricum, nu prea aveam ce să aleg mai de Doamne-ajută. Odata ce treci de liceele teoretice, cred că nu prea mai contează dacă ai optat tu sau te aruncă calculatorul unde vrea el. După afișarea notelor am fost nevoită să refac opțiunile, fiindcă nota la matematică ne-a dărâmat în mare parte speranțele… Cu toate astea încă speram la un loc la Xenopol sau la Cervantes. Se pare că n-am fost suficient de realistă și am mizat pe o scădere mai mare a mediilor de admitere decât a avut loc în realitate. În ziua afișării rezultatelor eram sfârșită de neliniște și când simt asta cu siguranță ceva neașteptat urmează să se întâmple. Eram pe site-ul admiterii și sub ochii mei au apărut dintr-o dată rezultatele. Nu știu dacă vi s-a întâmplat asta vreodată: am verificat lista și nu era nimic. Am închis ochii pentru o secundă și când i-am deschis, cerul s-a prăvălit asupra mea! Calculatorul ne aruncase la a 46 opțiune : Colegiul National Aurel Vlaicu, profil filologic ( acum doi ani am avut cu totul 15 opțiuni și am nimerit la a treia…). Am intrat în panică. Unde mai pui că încercând să accesez pagina de facebook a liceului am văzut niște lucruri care  nu mi-au plăcut deloc. De acolo am intrat pe paginile unor presupuși elevi . Mi s-au tăiat picioarele… mă gândeam că am făcut o greșeală uriașă că nu am trecut pe listă câteva licee slab cotate din apropiere. Adică, dacă tot  va merge la un liceu prost, măcar să fie aproape de casă. Apoi m-a liniștit Shai, arătându-mi  că pagina aceea nu era actualizată din 2013. M-am întors la lista elevilor repartizați acolo și am văzut ceea ce trebuia să văd de la început: copii cu medii de absolvire între 9,25 si 8, cu note de la 9,50 la 8,50 la proba de română și  între  6,15 si 5 la matematică. Exact ca Margot. Parcă nu era chiar așa de tragic. Are câteva clase cu profil sportiv, echipele de rugby ale liceului fiind multiple campioane nationale. La fel de performante sunt și echipele de baschet. Am înregistrat informația  și am procesat-o instant: activitate competițională ≠ droguri. Punct ochit, punct lovit!

A doua zi ne-am dus să vedem liceul. O clădire veche, frumos renovată, într-un superb cartier de vile interbelice. Un complex sportiv în curte. Două variante de transport, din care una cu un singur mijloc de transport care pleacă de peste drum de casă. De la autobuz la liceu nu sunt decât câțiva zeci de metri.  Încet-încet mi-a venit sufletul la loc. În sala în care am completat fișele de înscriere – atmosferă plăcută și fete înalte. La înscriere directorul a întrebat-o pe Margot ce a făcut-o să aleagă liceul lor, probabil așteptând un răspuns legat de performanțele sportive. Margot a răspuns cu o sinceritate năucitoare: media! Toate fetele pe care le-am întâlnit au ani grei de baschet în spate. Are și Margot vreo doi, însă fără vreo performanță… Și-a făcut deja două pietene, iar una dintre ele are 1,87 înălțime. Domnișoara mea, până acum timorată de propria înălțime, a devenit dintr-o dată geloasă… Am avut replica pe buze, fiindcă tot  timpul mă tachinează și-mi spune că sunt pitică și mă întreabă de ce alerg după ea pe stradă (nu alerg, dar cât face ea un pas eu trebuie să fac trei ca să pot spune că ne plimbăm împreună). Așa că i-am spus că are ocazia să experimenteze și ea privitul de jos în sus si alergatul pe stradă…

Abia acum pot spune ca a venit și pentru mine vacanța. Mă bucur de florile din gradină,  mă amuz de năstrușniciile pisoilor. Și mi-am reluat cu mare bucurie jocul cu rășina. Cum nu sunt egoistă, împărtășesc cu voi copilăriile mele.

Să zicem că asta e grădina mea din vis:

Frânturi din grădina mea reală:

Această prezentare necesită JavaScript.

Ochișori și altele:

Emi sau Măslina

Lectură de vacanță

Să nu uitam să iubim trandafirii…

Ro

Carlos

Căldură mare…

Sara

Nebunul curtii: Asta-i casa mea!

Bun!

Vă doresc o săptămână frumoasă!