D-ale copilăriei

Credeați ca s-a sfârșit iarna? Garantat nu, iată dovada:

În ciuda viscolului, ne-am făcut curaj să ieșim afară și să o conducem pe Margot la pregătire. Primul hop: poarta. Broasca înghețase, nici nu intra cheia. Mi-am adus aminte ca acum multi ani am cumpărat un spray pentru… situații de urgență. Cu două fâsuri în locul potrivit situația a fost salvată! Pardon, parțial salvată, fiindcă zăpada viscolită tot nu ne lăsa sa deschidem poarta. Noroc că lopata era la îndemână…După ce am reușit să eliberăm  poarta doar atat cât să ne strecurăm pe o parte a început aventura. Margot era ca electrizată, se trântea în zăpadă unde vedea un maldăr mai mare:

Această prezentare necesită JavaScript.

Prima grijă după ce a făcut mai mulți îngerași în zăpadă: Mama, mi-a curs rimelul? Apoi a cuprins-o subit setea și a încercat să și-o potolească cu zăpadă:

Pe tot drumul Carola m-a bătut la cap ca suntem leneșii cartierului și nu ne-am făcut și noi potecă până la poartă. Și ca să-i demonstrez că nu-i așa, l-am scos pe Shai la muncă, în ideea că o să facă pătrățele fără să meargă la sală. Ia copilul lopata și face o potecuță cât țineau pașii lui. După primele două lopeți azvârlite chiar în geamul camerei lui se întoarce spre mine și mă întreabă, așteptând evident laude: Atâta e bine? Cum să fie bine, cum tragi tomberonul de gunoi pe potecuța aia?! N-a fost nevoie de negocieri, de data asta copilul s-a pus serios pe muncă și împreună într-o oră am dat gata poteca până la poarta și trotuarul până la colțul casei.

Apoi ne-am încălzit cu un ceai fierbinte și  promisiunea că le fac ceva prăjituri cu ciocolată. La așa vreme, așa tratație!

Această prezentare necesită JavaScript.

O duminică frumoasă vă doresc!