D-ale copilăriei

Vara asta n-am avut alte ieșiri in afara celor câteva zile petrecute la malul mării. Când ne-am întors acasă am avut o surpriză proporții: aproape toate mâțele noastre dispăruseră! Trei zile ne-am jucat de-a detectivii prin cartier pâna am reușit să le depistăm. Nu mi s-a intamplat asta niciodată. Si doar am avut angajată „dădacă” pe perioada vacanței și am confirmarea vecinilor că fata chiar a stat aici tot timpul. Până la urmă mi-am explicat ce s-a intâmplat: unul dintre motani și-a trecut casa și curtea pe numele lui și le-a facut tuturor celorlalti zile fripte, până au ales să plece. Doar cu moș Carlos n-a avut nimic de împărțit, dar pe toți ceilalți i-a batut de le-au zburat fulgii! Ne-om fi recuperat noi mâțele, dar problema continuâ: Cipic patrulează curtea țanțos ca un cocoș si nu lasa pe nimeni sa se apropie de noi.

Restul de vacanță ni l-am petrecut după pofta sufletului. Unii au dormit cât e ziua de lungă, altii n-au lasat telefonul din mână fie zi fie noapte, în timp ce altii au înroșit undele internetului. Fiecare cu copilăria lui, inclusiv eu, cu joaca mea cu rășinile. Vara asta m-a muncit gândul să fac și niște inele. Mi-am cumparat un Dremel nou, cu o frumoasă trusă de slefuit. Apoi am început vânătoarea de mulaje. Am epuizat tot ce avea prietena mea disponibil, așa că am luat cu asalt internetul. Oferta e destul de redusă, iar prețurile foarte mari. Sunt vreo doua magazine în SUA, unul în Canada, altul  în Italia și ultimul in Ucraina.  Primul tăiat de pe listă a fost magazinul din Ucraina, fiindca fiecare model era disponibil într-o singură măsură. Le-am tăiat apoi de pe listă și pe fetele din SUA. Deși modelele erau încântătoare, prețurile mi s-au părut mult prea mari. Adăugând la asta costul transportului și eventualele taxe vamale mi-am făcut o socoteala simplă, care s-a încheiat cu un cuvânt monosilabic:NU!  Fata din Canada avea magazinul în vacanță. dar avea niste reduceri de pret care o făceau foarte atractivă. Nici costul transportului nu era de speriat, așa că am comandat. Apoi m-am dus la magazinul italian. Prețul mi s-a părut rezonabil, transportul la fel, modelele frumoase, așa că am comandat și de aici. Până acum am primit doar mulajele din Italia. N-am a le reproșa nimic altceva decât că nu sunt măsurile din descriere.  Nu contează prea mult, atata timp cât am același model în trei sau patru măsuri diferite. Experiența asta m-a învățat însă că trebuie să am propriile mele mulaje. Am mai avut eu niște tentative, cam nereușite ce-i drept. De data asta am pornit la drum înarmată cu răbdare (chestie care nu mă prea caracterizează), cu siliconul potrivit, cântar și mixer. Și am reușit. Sunt departe de a fi perfecte, dar pot fi folosite. 

Aventura nu s-a incheiat însă aici. Acum aveam silicon, aveam mulaje, dar nu aveam răsină. Mă obișnuisem cu o rașina italiană, E 30 de la Prochima, dar m-am trezit in august că furnizorul meu nu o mai are pe stoc.La nici un magazin nu mai erau pe stoc decât niste sortimente foarte scumpe, cu întărire la șapte zile.  Șapte zile să fie, hai să le testăm. Dezastru! Primul sortiment s-a intarit la vreo 21 de zile. Al doilea nu s-a intărit deloc. Măi, sa fie! Oare am greșit eu undeva?  Am abandonat flacoanele si am comandat de pe OLX o răsină englezească, relativ ieftină. Care se întărește repede și nu are miros. Problema e că face multe bule și are  o usoară tentă tulbure. Așa că m-am intors la rășina franțuzească  și am început să fac teste, cu un dozaj diferit al întăritorului. Și intr-o dimineață am coborât în atelier cu un cu totul alt motiv si n-am rezistat să nu verific consistența brățărilor turnate de cu seară. Surpriză! Erau tari ca piatra, la mai puțin de opt ore de la turnare! Fără bule, fără miros și cu timp scurt de polimerizare… părea un vis! Între timp a reapărut în magazine  si E 30, dar după ce am folosit rășina franțuzească, nu mă mai mulțumește…

Și iată prima tură de inele, din mulajele proprii si cele cumpărate:

Atâta joacă ne-a consumat energia, așa că am ales să ne încărcăm bateriile cu o porții zilnice de înghețată cât a fost vara de lungă:

Cand a inceput școala am zis Doamne-ajută că s-a terminat cu somnul peste măsură! Câtă naivitate! Puștiul continuă să doarmă până vine vremea să plece  la școală. Il văd fix la ora la care trebuie să iasă din casă, gudurându-se pe lângă mine ca un cățel: Nu-mi dai și mie 10 lei, că n-am avut timp sa-mi fac pachețel si am șapte ore? Și cine-i de vina mamă, ca eu te-am tot trezit de la nouă din oră-n-oră! Trei zile la rând mi-a făcut figura asta. A patra zi mi-am iesit din răbdări și l-am trezit la șapte. N-am plecat din cameră până nu s-a ridicat din pat. Ai teme? Nu… Atunci mătură curtea! Și nu pierde timpul, că trebuie să te duci la cumpărături  dacă vrei să mănânci ceva azi!  A boscorodit el ceva pe la spatele meu dar s-a executat.

Si acum  la școală!

Să încep cu șeful de trib. Clasa a X-a. Manualele le-a primit abia dupa doua saptămâni. Orarul e într-o continuă schimbare, iar orele sunt puse cum nu se poate mai rău, in așa fel incât, nici dacă vrei să înveți să n-ai timp să o faci! Mă rog, pentru puștiul meu chestia asta e mană cerească (încă n-a aflat la ce-i vor folosi zilele libere de la sfârșitul săptămânii …) Ca sa fiu mai explicită, orele se termina zilnic la 19:30 și încep de regulă la 11.30 (mai putin miercuri si joi). Printre atâtea rele și o veste bună: au profesor de română!

Boboaca noastră la arte: în prima zi de școală am aflat că are ca dirigintă o profesoară de matematică. Chestia asta a iscat un vaiet prelung în sala de clasă…După trei zile doamna a renunțat în favoarea profesoarei de muzică. Orarul e la fel de prost, orele de atelier sunt amestecate cu ore de teorie, iar intr-una din zile intră la opt și iese la trei. Manualele le-a primit tot după două săptămâni. Dar sunt si vești bune: va învăța numai dimineața și nu trebuie să le cumpărăm culori și planșetă, fiindcă acestea le dă școala. E o economie substanțială, având în vedere că un tub de tempera de Fondul Plastic e vreo 14 lei, planseta era și aceea vreo 80 de lei. Plus că nu trebuie să-și rupă spatele cărând cutiile cu culori prin tot Bucureștiul!

Ne-am plimbat de vreo patru ori in vacanță până la liceu, ca să învețe drumul. E cam lung, dar mijloacele de transport circulă foarte bine, așa că nu are nevoie de mai mult de 30 de minute ca să ajungă la școală. Problema apare la coborârea din autobuz, când trebuie să urce o scară. Sunt de fapt două scări: cea de dinaintea podului dă într-o cale ferata activă ( pe ceas, trece un tren la fiecare douăzeci de minute) si nu exista barieră. Cea de a doua scară dă într-o intersecție. Și ați ghicit, nu există semafor sau trecere de pietoni, nici măcar semnalul acela de avertizare  „Atenție, școală!”.  Nu mai spun nimic, probabil că o să facem petiții peste petiții pentru trecerea de pietoni sau pentru prelungirea cu vreo două stații a traseului unui autobuz care circula prin zonă. Mă întreb însă câte serii de părinți au mai făcut asta până acum, fără șansă de a izbândi…

In rest, școala e foarte mică (toate clasele, de la a IX-a la a XII-a plus sălile de TIC sunt pe un singur coridor), clasele sunt cochete, totul e proaspăt vopsit, lustruit. Profesorii de specialitate par foarte dedicați, să vedem ce se va întâmpla cu restul materiilor.

Cât despre piticuța casei (care mai are puțin și face 1,80) n-are in cap decât …banchetul! Mamă, până la banchet să ne pregătim de examen! E timp, hai mai bine să comandăm rochia! Și dacă n-a avut succes cu rochia, m-a bâzâit să-i schimb ghiozdanul: Cum crezi tu că mă simt eu că merg de patru ani cu același ghiozdan? Patru ani? Păi, zic eu, ar trebui să fii mândră, că înseamnă c-ai avut unul de calitate! Dar am nevoie de unul nou, uite, se desfac fermoarele! Bine, hai să luăm unul nou! Si pe drumul spre librărie ne-am împiedicat de magazinul din colț, unde avea o frumusețe de geanta de culoarea untului, care s-a lipit de umărul ei de ziceai că i-a crescut din piele. Eu – că ăla nu-i ghiozdan, ea – că toate fetele vin cu geantă, eu – că e deschisă la culoare – ea – că scrie Gucci pe ea, eu – că e contrafăcută, ea – cui îi pasă?! Margot niciodată nu-ți oferă o alternativă. Așa că ghiozdanul cel nou a devenit un sac de umăr, bun să încarci toată biblioteca în el (au încăput toate cele 14 manuale și tot mai era loc).

Printre atâtea discuții și drumuri de-a lungul și de-a latul Bucureștiului ne-am făcut timp și de o oprire în Herăstrău.

Să aveți o toamnă frumoasă!