D-ale copilăriei

O lună în care contrar obiceiului, n-am prea iesit din casă. Ne-am pregatit intens, ba pentru bal, ba pentru examen. La clasă au fost discuții aprinse în legătură cu albumul foto de final de an. Unii au vrut varianta clasică, cea pe care am avut-o anul trecut la Shai. Dacă anul trecut aș fi avut posibilitatea să optez, aș fi ales altceva. Cum nu am avut loc de întors, m-am ales cu o cărțulie extrem de scumpă, a cărei singură realizare este coperta îmbrăcată în catifea vișinie. În interior însă – fotografii anoste, în tonuri de gri,  pe hârtie  de proastă calitate, cu copii  așezați fără noimă și zâmbind chinuit  în fața unui ilustru necunoscut. Ca să nu mai spun că  în loc să avem albumul la Ultimul  clopoțel, l-am primit abia în septembrie! De data asta lucrurile au stat putin altfel, cu concursul câtorva părinți din clasă. Fotografiile au fost realizate pe parcursul a două zile,  în parc și în școală și sunt sigură că va fi cu totul altceva (am tras cu ochiul la ședința foto din parc 🙂 !) Iar prețul, cu o treime mai mic decât cel de anul trecut,  aspect deloc de neglijat la câte cheltuieli au fost…

Pentru acest eveniment, Carola a ținut să se tundă, spre disperarea lui Margot care n-a mai avut pe cine să-și exerseze abilitățile de stilist. Da, ați citit bine: noua mare pasiune a lui Margot este coafura. Cât e ziua de lungă nu face altceva decat să împletească  cozi sofisticate, iar principalul beneficiar era Carola. Acum, că i-am stricat jucaria, m-a luat pe mine la împletit: spic, fundiță, coadă de pește, de toate am avut parte în ultimele săptămâni. După ce a căpătat experiență, trăgându-mă pe mine zdravăn de  păr, s-a obrăznicit: mi-a cerut 5 lei pe spic și mi-a zis că e cu preț redus, că la școală cere 15 … Și am întrebat-o și eu, ca în reclama aceea cu ”Ana are mere”: Da factură dai? Până la urmă am căzut la pace: eu i-am cumpărat unelte iar ea mă coafează gratis…

Probele de aptitudini pentru admiterea la Tonitza. Pe ultima sută de metri, am pregatit culorile, ca sa nu piardă copilul timp în examen să-și facă amestecurile. Ne-am cam întrecut cu gluma și m-am trezit  cu o masa plină de borcănașe. Mi-am dat seama că nu va lucra cu toate , așa ca miercuri seară, după ce ne-am întors de la prima probă, am început să le triez drastic. La ultima numărătoare rămăseseră 28, împărțite în trei cutii. Încă prea multe, așa că am luat-o de la capăt și am mai eliminat din griurile colorate până am am ajuns la două cutii: una de bază, cu alb, negru, gri neutru, culori primare, secundare, terțiare și una cu câteva griuri colorate. Am sfătuit-o să desfacă cutia principală și să-și pună pe paletă câte puțin din fiecare borcănaș iar când lucrează să amestece aceste culori între ele  și cu alb sau negru, în funcție de necesități. La cealaltă cutie să nu umble decât în caz de nevoie. I-am schimbat pensulele si am evitat să-i dau la ea vreuna mai mare de nr. 8, ca sa nu fie tentată sa întindă culoarea pe planșă ca zugravul pe zid. Apoi a venit momentul înscrierii.

Contrar așteptărilor, părea că nu dau turcii năvală  la secretariatul liceului, chestie care mi-a creat un sentiment de relaxare. Aveam să aflu mai târziu că relaxarea mea nu-și avea rostul: au fost 294 de copii pe 140 de locuri. Mult peste așteptările mele…  De acolo am plecat pe jos spre casă și am încercat să o motivez numărând ”atracțiile” înșirate de-a lungul viitorului traseu zilnic spre casă: una bucată  Calea Victoriei, una bucată bibliotecă, două bucăți librării, una bucată cinema, una bucată KFC, una bucată McDonald’s, una bucată Pizza Hut, una bucată Institut Francez, una bucată parc…Păi se poate compara Oborul lui Shai cu chestiile astea?

Abia anul acesta am realizat  cât de stupid este intocmit calendarul examenelor: toate probele de aptitudini sau de limbă modernă se susțin în același timp. Mă bătea gândul să ne înscriem și la Waldorf, dar deschizând broșura, am constatat ca proba de desen era programata  pe 27 mai ora 9, fix în același timp cu proba de percepție vizuala de la Tonitza. Aceeași problemă aveam și dacă aș fi vrut să optez pentru o clasa cu predare intensivă a limbii engleze, proba scrisă la limba engleza fiind programată tot pe 27 mai ora 9, la toate centrele de examen. Sun la Waldorf să întreb dacă se poate reprograma. Răspunsul – vorbiti la Inspectorat. La Inspectorat, răspuns sec: calendarul a fost întocmit demult, nu există posibilitatea acordarii vreunei derogari pentru susținerea probelor în alt interval orar. Din start am tăiat de pe listă Liceul Waldorf și clasele cu predare intensivă a limbii engleze.

Ora zero: o curte plină de adolescenți fremătând de emoție, cu mâinile încleștate pe penarul cu creioane și pensule. Dincolo de zid, părinții, așteptând la fel de emoționați. Glasurile copiilor se amestecau și ajunseseră să semene într-atât de tare unele cu altele încât la fiecare strigăt toată masa aceea compactă de părinți întorcea capul în aceeași secundă în direcția din care venise strigătul. Nu mai conta, e al meu, e al tău.. era doar un copil care avea nevoie de sprijin.

N-am putut să trec u vederea diferența între copiii care au facut gimnaziul acolo și cei veniți din alte școli: primii, flegmatici, siguri pe ei, nu-și mai încăpeau în piele de încrezuți. Ceilalți – timizi, stingheri, gâtuiți de emoție. La prima probă s-a intrat cu o întârziere de o oră. Au urmat cinci ore grele  de așteptare. După care am aflat cu stupoare că la sala Carolei natura statică n-a avut decât două obiecte, un vas de lut și un cub. Cred că toți au fost dezorientați, fiindcă la atelier au lucrat pe trei-cinci obiecte. În situația dată trebuiau să schimbe așezarea în pagină, numai că nimănui nu i-a trecut prin cap să compună lucrarea pe înălțime. Deci, cele 10 puncte pentru asezarea în pagină s-au dus…

A doua zi, același drum, cu planșeta si culorile în spinare.   Tema – Vacanță, compoziție statică cu cel puțin trei personaje. Cum o fi statică, doar tot anul ne-am chinuit să facem compoziții dinamice?! Alt moment de derută, apoi explicația năucitoare a profesorului : ”să fie statică, dar personajele să nu fie chiar țepene!”. Timpul a trecut greu pentru mine, în timp ce Carola s-a plâns că a trecut prea repede. Mi-a plăcut reacția ei la ieșirea din examen: ”Am făcut tot ce-am putut … acum, să vedem ce-o vrea Dumnezeu!”

Sâmbătă am tras  linie și am evaluat rezultatele: 22 medii de 10, 19 medii de 9.75, 26 medii de 9.50, 22 medii de 9.25, 27 medii de 9, 22 medii de 8.75 și 10 medii de 8.50. M-am oprit cu numărătoarea la 8.50, fiindcă asta este media Carolei, așa ca cei aflați sub ea nu m-au mai interesat. Am crezut că această medie ne va situa undeva în prima jumătate a listei, din păcate n-a fost așa, astfel că lucrurile sunt la fel de nelămurite ca și până acum. În acest moment, Carola ar trebui să devanseze alți șase copii pentru a intra la Tonitza. Altfel rămân două variante: Paciurea, liceu cu aceeași specialitate, dar cu o cotă foarte slabă și destul de departe de casă sau  să renunțăm la specialitate și să mergem la repartiția computerizată pentru  un liceu teoretic. O alegere foarte grea…Gândesc pozitiv și încă mai sper că  notele de la testările de română și matematică  și mediile anilor 5-8  ne vor oferi o răsturnare de situație. În plus, o parte dintre cei 294 de copii înscriși la testările de la Tonitza au dat probele de aptitudini și la Arhitectură, deci până la urmă este posibil să rămână fix omul și locul. Nu am reușit însă să găsesc listele de la Arhitectură ca să pot face un calcul.  Nu ne putem relaxa, ne așteaptă aproape o lună de muncă susținută, iar Carola este epuizată…

Acasă, luna mai a debutat cu un mare șantier: refacerea curții. Deși am așteptat cu mare nerăbdare momentul acesta, venirea muncitorilor mi-a creat o teribilă stare de disconfort și o teamă că nu-și vor face treaba și mă vor lăsa cu curtea răscolită.  N-am greșit, luna mai se încheie, dar lucrarea noastră nu…Noroc că spaima mea l-a determinat pe soțul meu să renunțe la planul de anvergură inițial și să se rezume strict la amenajarea grădinii. Iată despre ce vorbesc:

Până când grădina va fi terminată, mă multumesc să-mi admir macii din glastră: 

 Să aveți o săptămână frumoasă!