D-ale copilăriei

A mai trecut o lună și ne-am apropiat periculos de mult de vremea examenelor. Primul hop sunt cele doua probe practice – desen și pictură, situate undeva in jurul datei de 25 -26 mai. Am inceput să lucrez cu Carola cu ceasul pe masa – câte cinci ore , cu o pauza de  zece minute după primele două ore. Prima data am lăsat-o singură, în camera ei, fără să-i confisc telefonul. La capătul celor cinci ore făcuse desenul, fondul și trei personaje din  cinci  în culoare.  Nu știu dacă de vină au fost mesajele de pe facebook sau vreo neputință, însa a doua oară, vrând să elimin orice element disturbator, am așezat-o  în salon, iar telefonul a stat la mine. A fost o experiență cât de cât reușită, fiindca deși ne-am întins ceva mai mult cu pauza de masă, a reușit sa termine planșa. Acum știu că se poate, dar trebuie să fie mai atentă la cerințe: dinamism, contraste, vibrație. Din păcate, nu stăpânește culoarea și de multe ori, un desen bun ajunge să fie distrus după ce pune culoare. Chiar dacă ea încearcă să mă liniștească spunându-mi  că n-am eu habar de ce este în stare, continui să fiu neliniștită.  Zile întregi am studiat broșura cu liceele și am făcut liste peste liste. Le-am scris, le-am șters, iar le-am scris, am schimbat ordinea de prioritate.  Urmează să iau Bucureștiul la pas ca să văd pe viu liceele care au rămas pe lista finală. Și aș vrea să fac asta înainte de încheierea anului școlar, fiindcă vreau să văd în primul rând ce fel de copii învață acolo.

Juniorul, altă poezie…Invață la chineză, parcă ar mișca ceva la engleză, dar în rest, mai mult sau mai puțin la cota de avarie. Păi ce vorbirăm noi, puișorule, de română și istorie?! Mi-a promis că se adună, dar mă tem că lucrurile vor rămâne la stadiul de promisiune.

Margot e din ce în ce mai zăpăcită. Uită să se ducă la pregătire, dar dacă te vede pe picior de plecare, imediat sare să meargă cu tine. Și temele, mamă? Păi n-am! Bineînțeles că dacă o iei la bani mărunți, are o multime! Am remarcat că are o pasiune: chimia.  Pardon, două cu telefonul, pe care nu-l lasă din mână până adoarme. Oare toți copiii or fi la fel?

Să trecem la lucruri mai vesele. A sosit rochița Carolei pentru banchet. Am venit acasă într-un suflet, fiindcă abia așteptam să văd cum îi vine.

 Eu o găsesc foarte potrivită pentru Carola (faceți abstracție de brățările de pe mână, acelea vor dispărea în seara banchetului).  I-am promis că-i voi face un accesoriu pentru prins părul și o brățară asortată. Brățara este gata, să vedem cum mă descurc cu bentița…

 Și dacă tot am ajuns la capitolul bijuterii, trebuie să vă spun că am facut o adevărată pasiune pentru brățările din rășină. Cu inserții florale, scoarță de copac, condimente, sare colorata, pene, dantelă, schlagmetal, orice mi-a picat în mână și mi s-a părut potrivit. Am început să-mi confecționez propriile mulaje, de care nu sunt însă foarte mulțumită, fiindcă nu am ales siliconul potrivit și nu sunt la fel de elastice ca acelea cumpărate. Nu cred că am făcut mare economie confecționându-mi singură mulajele, atâta doar că am o gamă mai mare de modele.  Am testat o multime de sortimente de rășină, am început să mă joc și cu amestecuri de culoare.  Mi-am  distrus mâinile, dar le voi recupera. Am lucrat cu o furie nestăvilită, mai bine de două luni. Și nu sunt sigură că mă opresc, încă mai am ceva idei nevalorificate…

Alt motiv de bună dispoziție: mi-a înflorit magnolia. Aceea cumpărată anul trecut la ghiveci. Tot în ghiveci stă și acum, unul mai mare însă.  O voi planta când  voi reuși să scot prunul uscat din fața casei, dar asta mai mult ca sigur nu se va întâmpla anul acesta. Sunt numai două flori, suficient să ne  înveselească  privirea.

Și o mică completare cu ciufuliturile din cele câteva ghivece:

Vă doresc un sfârșit de săptămână frumos!