D-ale copilăriei

Curând va trece luna octombrie și noi n-am avut timp de obișnuitele noastre plimbări de toamnă. Măcar dacă s-ar fi făcut ceva nuci sau mere la livadă, să fi găsit și noi un pretext care să ne scoată forțat la plimbare!

Cu greu ne mai putem croi un program comun. Carola învață dimineata, Shai și Margot după-amiaza, dar  la școli diferite. Sâmbăta și duminica sunt dedicate pregătirii suplimentare la română și matematică.

Sunt foarte nemulțumită de orarul lui Margot. Miercurea  are șapte ore și iese la opt seara. La ultima ședință cu părinții directoarea ne-a promis că va modifica orarul în așa fel încât să nu mai aibă mai mult de șase ore zilnic  și să nu termine mai târziu de șapte. Am discutat una, a ieșit alta: miercurea a rămas neschimbată, dar acum avem încă o zi cu șapte ore!  Cam neplăcut pentru clasa a șaptea, dar din păcate  nu am reușit să mobilizez suficienți părinți pentru a avea încă o discuție cu directoarea.

Tot în legătură cu Margot, mă deranjează că uneori n-au sală liberă pentru cursuri. Cât a fost timp frumos, au mai lucrat în curtea interioară la primele ore, dar acum nu mai poți proceda așa.  S-au întins cu planul de școlarizare mai mult decât îi ținea plapuma: de la an la an a crescut tot mai mult numărul claselor pregătitoare, în detrimentul claselor de gimnaziu care nu mai pot învăța dimineața. Nu m-aș mira ca în ritmul ăsta Margot să ajungă să învețe după-amiaza și în clasa a opta.

De două săptămâni am înscris-o pe Carola audient la Tonitza. Are două zile de atelier pe săptămână, lunea și vinerea, când pleacă la opt dimineața și ajunge acasă la șase seara. Cele câteva ore de atelier m-au făcut să-mi dau seama cât de haotic am lucrat noi până acum. Progresele sunt vizibile, mai ales la ceea ce  înseamnă structurarea compoziției. Apoi a reușit să renunțe la omulețul de lemn, a început să respecte proporțiile, iar personajele ei încep încet-încet să nu mai semene cu niște roboței cărora le lipsește o parte din cutia craniană. Am asistat la o nostimadă când profesoara a certat-o că  a desenat palmele unui personaj cât fața și a pus-o să-și pună  palma peste față ca să realizeze cam care e  raportul. Numai că palma Carolei  este fix cât fața ei. Așa că profa a început să râdă:”Am înțeles, îi faci pe toți după chipul și asemănarea ta!” 

Ultima dată a venit acasă cu o planșă cu cinci personaje, destul de ok. Doar figurile lor arătau așa de prăbușite, de ziceai că i-a surprins după o zi de săpat în mină. Când am întrebat-o de ce le-a făcut fețele acelea, mi-a răspuns simplu: ”Mamă, ele arată așa cum mă simt eu!”

Să vedem cât va rezista fizic la acest program.

Juniorul a făcut o prostioară pentru care a primit o pedeapsă pe măsură: interdicție la Balul Bobocilor. Vă asigur că este o pedeapsă foarte rezonabilă. Deși la început era foarte afectat  și negocia cu noi să ne mulțumim cu confiscarea cablului tv sau a telefonului,  acum s-a obișnuit. Sinceră să fiu, nu sunt fanul acestor petreceri desfășurate în cluburi de noapte, iar ceea ce am citit prin presă despre adolescenți în comă alcoolică m-a înspăimântat și mi-a dat suficientă tărie ca să nu renunț la pedeapsă. Așa că acest ”o dată-n viață” va trebui să aștepte primul an de facultate.

Cu această excepție, sunt mulțumită de evoluția lui. A devenit interesat de engleză și pare la fel de interesat de toate materiile  specifice  profilului filologic. Înțeleg că clasa lor este cumva peste nivelul celorlalte clase din liceu fiindcă aici au venit copii din toată țara pentru orele de chineză. Cât despre aceste ore, nu pot să spun decât atât: NICIODATĂ nu mi-am văzut juniorul vorbind cu atâta pasiune despre un profesor sau o materie. Și credeți-mă, nu este deloc ușor ceea ce fac! Pe lângă profesoară, la cursuri mai participă și o chinezoaică get-beget. Chinezoaica nu știe românește, așa că sunt obligați să converseze cu ea în engleză sau chineză. Au știut să le capteze atenția cu tot felul de legende de care cultura chineză nu duce lipsă, au știut să acorde aceeași atenție fiecărui copil în parte, să-i laude pentru fiecare reușită și să-i încurajeze atunci când rezultatele nu au fost pe măsura dorinței lor. Probabil că asta este rețeta succesului la catedră.

De când mă tot chinui să termin postarea asta a dat peste noi și prima zăpadă. Așa se vedea ninsoarea de la fereastra noastră:

Și liniștea de după furtună: 

Zile frumoase vă doresc!