D-ale copilăriei

Suntem ocupați până peste cap. Nici nu ne-am revenit bine după  chinul alegerii profilului liceal potrivit pentru Shai că am fost nevoiți să o luăm de la capăt. De data asta cu Carola, care din toamnă va fi într-a opta. După eternele discuții de genul ce vrei să te faci cînd vei fi mare, am reușit să tragem niște concluzii:

1. I-ar plăcea tare mult să fie veterninar, dar să nu studieze chimia (decât cel mult în măsura necesară dea foc la cataloage).

2. I-ar plăcea tare mult să fie fotograf, însă doar ca să apese declanșatorul aparatului fotografic. În nici un caz n-o interesează procesul de formare a imaginii și toată partea tehnică a materiei .

3. Îi place mult să deseneze . 

Dacă așa stau lucrurile, am zis să încercăm la liceul de artă și am început pregătirea.

 Nu sunt  sigură dacă are ceea ce se numește ”chemare”, dar am observat  că se relaxează desenând. M-am gândit că n-ar trebui să fie prea greu, dar ce-am gândit eu nu bate cu ce gândește copilul meu. M-am lovit și aici de aceași problemă: dacă lucrează ce vrea ea, totul e ok. Dacă însă are o temă impusă, chiar și desenul devine o corvoadă, la fel ca matematica, chimia și altele asemenea. S-a impus o discuție foarte serioasă cu ea, dar nu sunt sigură că am reușit să pun punctul pe i.

În timp ce pe mine mă mustră conștiința că n-am ales suficient de bine profesorul, copilul meu cel nefericit perseverează în a desena rupturi de gard pe post de hașură. Nu înțelege sub nici o formă că nu poți să termini un desen dintr-o mișcare de condei și nu are răbdare să ducă la capăt nici o planșă. Sincer, dacă nu reușesc cât de curând să aprind o scânteie în căpșorul ei, o să fac eu un scurtcircuit iremediabil . Concluzia va fi una singură: RIP Tonitza!

Această prezentare necesită JavaScript.

Din categoria ”Copiii fac lucruri trăsnite”:

Zilele trecute Margot a uitat să-și deconecteze contul de FB de pe calculatorul soțului meu. Care soț și tată a descoperit o conversație măscăricioasă între ea și dragul ei frățior. S-a declanșat un adevărat tsunami, care s-a lăsat cu ștergerea conturilor de Facebook, o săptămână de arest la domiciliu, confiscarea telefoanelor, interdicție la internet și la tv. Doar ei și cărțile din cele 5 corpuri de bibliotecă din casa noastră. Și cutiile cu elastice, pe care am uitat să le confisc… Și am mai uitat ceva: să stabilesc orele de ”vorbitor”. Drept pentru care, copiii mei ieșeau frumușel în grădină cu câte o carte așezată strategic deasupra cutiilor cu elastice și realizau o superlectură elasticicoasă. Când se plictiseau de atâta lectură plecau la vorbitor, loc din care se întorceau după multe, multe ore (”Vorbitorul” este un gol în zidul de la stradă, pe lângă contorul de gaze, loc care le permite să facă conversație cu prietenii cât e ziua de lungă).

Dată fiind compromiterea rolului educativ al pedepsei am decis să-i eliberez sub control parental (să nu zic judiciar) cu două zile mai devreme. Ce-au făcut copiii mei în prima zi de libertate? Bătaie cu apă pe stradă!

Văzând această nevoie acută de răcoreală a copiilor mei, m-am gândit că s-ar impune o zi de ștrand. Zis și făcut: ne-am urcat în mașină și după îndelungi rătăciri am nimerit la Diveriland. A fost o zi minunată și avem de gând să repetăm aventura. 

 Cam astea sunt noutățile noastre. Vă doresc tuturor o săptămână frumoasă!