D-ale copilăriei

Ne apropiem în pas alergător de sfârşitul  anului şcolar. Un an la capătul căruia ne aşteaptă prima mare confruntare. Greu, mai ales când copilul nu este suficient de matur să înţeleagă importanţa acestui moment.  Fiecare încercare a mea de     a-l determina pe puştiul meu să lucreze ceva mai mult s-a lovit  aproape de fiecare dată de o întrebare rostită cu obidă: pe ele de ce nu le pui să înveţe mai mult?

La un moment dat  am crezut că am reuşit să depăşesc acest obstacol şi am convenit cu el să-şi facă temele de zi (care nu-s prea multe, dată fiind apropierea examenelor, situaţie înţeleasă de toţi profesorii), plus un test la română şi unul la mate  și este liber să-şi petreacă restul zilei cum vrea. Şi venea copilul meu după mai puţin de o oră cu caietele frumos scrise, cu testele perfect rezolvate, de începusem să mă gândesc că sunt puţin dusă dacă îndrăznesc să mă plâng de conştiinciozitatea şi nivelul lui de pregătire. Gândul ăsta a fost însă unul pasager, căci aruncându-mi ochii într-o zi pe culegerea de română am văzut rezolvările la sfârşitul ei. Deci din ăştia-mi eşti, puişorule …. Stai puţin că te dezvăţ eu,  vorba-ceea, ca pe Zdreanţă, fără mătură şi băţ! Aşa că i-am confiscat culegerile şi le-am tras la xerox, fără partea cu rezolvări.  Culegerile stau la mine, copiile la el. Şi ne-am întors de unde am plecat: e prea mult, e prea greu, de ce eu şi nu şi ele…Din nefericire pentru el, m-am imunizat la văicărelile de acest gen.

Între timp, am avut parte de o super-petrecere: banchetul absolvenţilor clasei a VIII-a.  S-a ales ca locaţie  Cercul Militar şi în ciuda opoziţiei unor părinţi care aveau tot felul de prejudecăţi, spunând că e un restaurant comunist, copiii s-au distrat de minune (e adevărat că nu ne-am folosit de muzica şi DJ-ul localului, ci am adus noi ceva pe placul copiilor). N-am stat la petrecere, aşa că n-am decât câteva fotografii de la început şi alte câteva trimise de un coleg de-al lui Shai. Margoşica a văzut toate fetele coafate şi machiate şi m-a întrebat dacă o s-o duc şi pe ea la salon când o să termine clasa a opta. Până atunci mai exersează mersul pe tocuri şi vopsitul unghiilor cu carioca… 

Şi a venit şi 1 Iunie … Nu-mi amintesc ca pe vremea copilăriei mele să fi marcat această zi într-un mod special şi nu cred că am primit vreodată vreun cadou cu acest prilej. Dar astăzi copiii sunt învăţaţi  să petreacă  şi să primească daruri. Şi chiar dacă nici ai mei n-au avut parte de petrecere, în timp ce Carola era la pregătire iar Shai stătea încă lipit de pernă, am dat o raită cu Margot prin Grădina Icoanei, la o tură de shopping  handmade. Ne-am cumpărat săpunuri parfumate,  tricouri pictate cu … lupi (ultima pasiune a Carolei), cai, fluturi, chitări furioase şi nişte poşete de pânză.   Şi am pozat ce ne-a plăcut. De acolo ne-am dus în Ioanid şi am hrănit porumbeii. Apoi Margot a căzut în noroiul  de pe fundul  lacului secat  şi am avut o adevărată aventură încercând să găsim puţină apă ca să se cureţe măcar pe mâini. Cum nici o ţâşnitoare nu funcţiona, ne-am oprit la primul supermarket şi am rezolvat problema cu două sticle de apă plată şi un pachet de şerveţele. N-a fost o rezlvare pe placul fetei mele, care  ar fi fost MULT mai mulţumită dacă aş fi lăsat-o să-şi scufunde mâinile în fântâna din Piaţa Spaniei).

Săptămâna nou începută ne-a adus un necaz: Ro, pisicul nostru cel foarte mic a dispărut. N-a rămas pivniţă sau garaj necontrolat pe străzile din jur. Căutările noastre au fost zadarnice până acum, dar nu ne-am pierdut încă speranța! În așteptarea momentului regăsirii, ne bucurăm privirea cu fotografiile lui…

Poftă de vrăbii…

Odihnă

Răsfăț

 O săptămână însorită să aveți!