D-ale copilăriei

Faceţi cunoştinţă cu Berta, doamna noastră de zăpadă din această iarnă.  Mie mi se pare că arată ca o bunicuţă, puţin  grasă, puţin adusă de spate şi gătită cu lucruşoare dăruite de nepoţei. Aşa că să nu zâmbiţi dacă pălărioara este cam mică (o purta Carola pe la patru ani), la fel şi mărgelele, care nu reuşesc să cuprindă gâtul ei cam îndesat, chestie mascată cu o eşarfă şterpelită de copii din dulapul meu. Nu cred că se vede în fotografie, dar ţine în mână o acadea rătăcită prin casă de la Crăciun. Mai bine zis, ţinea, fiindcă Ciuf, care are un miros imbatabil, a descoperit-o foarte repede…

Ca orice bunicuţă, Berta adoră să facă poze cu nepoţeii. Aceştia au drăgălit-o, i-au citit poveşti din cartea de istorie şi i-au cântat un cântecel:

După asta, au încins o joacă pe cinste, sub privirile ei ocrotitoare:

Ziua s-a încheiat la o felie de pizza cu ciuperci şi roşii cherry, pe  care însă biata Berta n-a putut s-o guste. Să fiu sinceră, n-a fost vorba de o felie, ci de două tăvi mari. Însă după o zi de joacă şi de muncă – azi am pus mâna pe lopeţi şi am făcut o potecuţă până la poartă şi de-acolo pe trotuar, cât ţine curtea, ca să fim şi noi în rând cu cei harnici – ne era atât de foame că n-a rămas nici o fărâmă…