D-ale copilăriei

Am lipsit ceva vreme de pe blog. M-am mulţumit să citesc ce scriu alţii şi să fug la treabă. Acum parcă lucrurile s-au mai aşezat,  dar când omul n-are de lucru, îşi face singur. Aşa şi eu: m-am apucat într-o doară să tricotez. O chestie pe care n-am mai exersat-o de vreo 25 de ani, dar dacă copilul cere, ce nu face mama! Sincer, când am cumpărat andrelele şi lâna nu credeam că o să-mi amintesc nici măcar cum se pun ochiurile, dar am reuşit să depăşesc această fază cu o incredibilă uşurinţă. Apoi am trecut la unu pe faţă/unu pe dos până am văzut cruciş. Mi-am amintit cum să scad şi cred că ştiu şi cum să închei. Încă o chestie care o să-mi reuşească! Problema e că fiecare dintre ai mei vrea un pulover făcut de mine. Adică trei, plus unul pentru omul din dotare. Sper să nu-mi dispară elanul creativ până nu le termin sau să nu mă lase nervii (azi dimineaţă am avut o fată la curăţenie care, văzându-mă că tricotez  a decretat că stau tare bine cu nervii!).

Ca de obicei, copiii fac lucruri trăznite. Margoşica mi-a  distribuit asta pe Facebook:

După amiază l-a pus pe frate-său să-i împletească codiţe. Aşa că acum arată cam aşa: Şi încă se mai lucrează la forma finală…

Pisicul nostru cel foarte mic a  mai crescut puţin. Se joacă toată ziua şi adoarme pe unde apucă. Iată şi dovezile:

Sper să nu râdeţi… am mai adunat o pisică de pe străzi. Cu gândul ferm că o vom da în adopţie. Gând care a durat mai puţin de o oră. Îl cheamă Negruţ. Avem acum trei mâţe complet negre – Norocel, Costică şi Negruţ – şi una neagră cu botoşei albi, Cipic. Vi-l prezint pe Negruţ cel pufoşel:

E tare micuţ şi-şi poartă coada înfoiată ca un sconcs. Cred că a fost hrănit mai mult cu pâine cât a rătăcit pe străzi şi a făcut o pasiune teribilă pentru ea fiindcă ne-o fură din mână.

Vă amintiţi de Toto şi Bety, ghemotoacele negre care ne-au fost aruncate în curte în septembrie? S-au făcut mari – nu la fel de mari ca Ciuf şi Safi, dar ceva mai mari decât Bobiţă. Cu trei mâţe negre şi cinci căţei la fel, aproape că am început să văd negru în faţa ochilor…

Cam atât pentru astăzi, mă cheamă datoria de mamă. Să auzim numai de bine!