D-ale copilăriei

Ce pot să vă spun? Astăzi au venit oamenii  și m-au luat pe sus. M-au sucit, m-au învârtit și m-au așezat pe podea. Apoi s-au uitat lung  la mine și  mi-au strigat niște miau-cuvinte de neînțeles. Mami păpa, iar coșul nostru era așa departe!  Dar m-am urnit… Greu să faci primii pași! De atâta efort îmi tremura până și codița. Of, şi mama… nici nu m-a băgat în seamă! A întors doar o dată capul spre mine și și-a văzut liniștită de masa ei.

Am ajuns cu greu la coșuleț. Iar aici, surpriză: n-am înțeles cum pot să intru înăuntru. Și am început să plâng: miau-mami! miau-mami! miau-mami! Uită-te la mine! Tremur tot şi vreau acasă, în păturica noastră!

De data asta miau-lacrimile mele au mers direct la sufletul ei. A venit lângă mine, m-a drăgălit și m-a apucat ușurel de ceafă. Apoi m-a ridicat peste marginea coșului și m-a așezat cu mare grijă înăuntru. Sunt salvat! Hrrrrr…hrrrrrr…hrrrrrr…Acum dă-mi și mie păpică! Tonc-țonc! Ţonc-ţonc! Ce lapte bun are mămica mea!

Ei, acum cu burtica plină, parcă văd altfel lumea!