Cineva, acolo sus, ne iubeşte…

By

N-a trecut nici un an de când am salvat căţeii din sac, operaţiune din care ne-am îmbogăţit cu două căţeluşe mari şi zăpăcite, că ieri dimineaţă am  avut iar parte de o operaţiune de salvare. De data asta sunt numai doi,  fată şi băiat, au cam trei săptămâni (după spusele veterinarului) şi cred că sunt de talie mică (sunt cam o treime din cât erau zăpăcitele la aceeaşi vârstă). Pe ăştia doi nu i-am găsit într-un sac pe stradă, ci pe o grămadă de lemne, în propria curte.  Sunt atât de frumoşi încât ieri seară, la veterinar, au fost vedete, toată lumea i-a drăgălit şi i-a fotografiat. Dacă aş fi vrut să-i dau, cred că mi i-ar fi luat pe loc.  Dar copiii vor să-i păstrăm şi nici eu nu sunt foarte hotărâtă ce decizie să iau. S-au integrat perfect în peisaj şi şi-au găsit chiar un tătic adoptiv în persoana lui Cipic.

 Cineva, acolo sus,  ne iubeşte… Pe noi, ca pe noi, dar pe ei doi cu siguranţă!