D-ale copilăriei

Dacă tot am început lecturile de vacanţă cu povestirile unor scriitori evrei, am continuat pe aceeaşi linie cu un roman scris de Şhalom Alehem, Tevi lăptarul. Acţiunea cărţii se petrece în Rusia ţaristă prerevoluţionară şi ne prezintă viaţa unei mici comunităţi rurale în care convieţuiesc într-o relativă linişte evrei şi creştini.

Personajul principal este Tevi, un evreu ortodox căsătorit de douăzeci şi cinci de ani cu Golda cu care are şase fete (Zeitel, Hudel, Hava, Şprinţe, Bielka şi Tabolă). Întâmplarea îi scoate în cale două femei înstărite pe care le ajută, fiind recompensat cu o sumă de bani şi o vacă stearpă. Cu banii primiţi mai cumpără o văcuţă pentru lapte şi dintr-un căruţaş care nu ştia dacă poate pune ceva pe masă copiilor, dobândeşte un simulacru de avuţie care-i asigură însă hrana cea de toate zilele.

Viaţa acestuia este brăzdată de nenorociri: încercarea lui de a investi sumele de bani economisite din vânzarea laptelui dă greş, fetele, aflate la vârsa măritişului, îi subminează autoritatea şi refuză să se căsătorească cu bărbaţii aleşi, conform tradiţiei, de părinţi (una din fete pleacă în Siberia, urmându-şi soţul – revoluţionar deportat, alta se căsătoreşte cu un creştin, a patra are un eşec în dragoste şi se sinucide), soţia îi moare, în timpul progromului este alungat din sat.

Naratorul este însuşi Tevi, care-şi povesteşte necazurile prin intermediul unor scrisori trimise de-a lungul timpului chiar autorului. Povestea este relatată cu un umor negru, extrem de savuros, dezvăluindu-ne un personaj optimist, capabil să depăşească situaţii dramatice bazându-se pe credinţa că tot ceea ce i se întâmplă este dictat de Dumnezeu.  Iată ce gândeşte personajul despre intervenţia divină asupra vieţii muritorilor (incluzând aici oameni şi dobitoace):

 „ Dumnezeule! Cât de înţelept ştii să cârmuieşti lumea! Uite! Ai făcut un Tevi şi ai făcut un cal, şi amândoi  au pe lumea asta aceasta aceeaşi soartă… Numai că unul are norocul să poată sta de vorbă cu tine şi să-ţi spună tot ce are pe suflet, pe când calul ce e? Un mut, Dumnezeu să mă ierte!”

„ Zic numai aşa: că-i vai şi amar de noi şi-mi descarc şi eu sufletul şi-i mai spun lui Dumnezeu câte un cuvânt despre chipul cum se poartă cu mine. El e, zic, un părinte bun şi-i e milă de mine şi se arată foarte cumsecade faţă de mine, să mă ierte ăl de sus, zic…. El e sus, în înaltul cerului, şi noi suntem jos, jos de tot, aşa că trebuie să zicem că el este drept şi că dreaptă este judecata lui. Pentru că, la urma urmei, nu sunt eu un mare nerod? Adică de ce zbier ? De ce fac gălăgie ? Ce-i asta? zic. Eu, un biet viermuşor, care se târâie pe pe pământ şi pe care, dacă vrea Dumnezeu, o nimica toată îl poate strivi, să îndrăznesc eu, cu mintea mea proastă, să-l învăţ pe Dumnezeu cum să-şi cârmuiască lumea? Aşa că, ce mai încolo-încoace, dacă el porunceşte aşa, aşa trebuie să fie.”

 Lectura acestei cărţi a fost recompensată cu un mic premiu: vizionarea filmului „Scripcarul pe acoperiş”, ecranizare a acestui roman.Titlul filmului este inspirat de un tablou al pictorului Marc Chagall (1887-1985), artist evreu, născut la rândul său într-o comunitate evreiască din Rusia prerevoluţionară.

Filmul îl găsiţi aici: http://www.youtube.com/watch?v=Hdm2CKLiJ6Q