D-ale copilăriei

Acesta este titlul unei cărţi pe care am citit-o noi: Lafcadio, leul care nu s-a lăsat păgubaş, o carte scrisă de un autor american, Shel Silverstein.

Rareori cumpăr cărţi „preambalate”. Mi se pare o prostie uriaşă să vinzi o carte bine împachetată, fără a-i lăsa potenţialului cumpărător posibilitatea să o răsfoiască şi să fie atras de ceea ce se află între paginile ei. Căci cei care intră într-o librărie aşa obişnuiesc să facă. Cărţile nu se aleg după greutate, culoare, calitatea hârtiei pe care sunt imprimate. Ceea ce contează este emoţia transmisă potenţialului cititor.

Ei bine, de data asta, bazându-mă pe renumele editurii şi suficient de intrigată de  chipul trist al leului de pe copertă, am riscat şi am cumpărat cartea ca la supermarket. Şi bine am făcut, căci odată desfăcut ambalajul, m-am trezit în faţa unei poveşti care se citeşte pe nerăsuflate, ilustrată cu  sensibilitate şi umor chiar de autor.

Şi cum mie îmi plac mult poveştile, m-am apucat să o citesc, spre disperarea Carolei,  obişnuită să primeasă ea prima orice carte pe care o cumpăr. Aşa că  se tot uita peste umărul meu, curioasă să ştie ce m-a captivat aşa de tare. Eu am terminat cartea în trei ore, după care a trecut la Carola, care n-a mai lăsat-o din mână două zile. Şi  când Carola a început să exerseze  timid conturul chipului lui Lafcadio, cartea a ajuns la Margot, care a citit-o într-o noapte, cu lanterna  aprinsă sub pătură, după ce eu i-am stins lampa  şi i-am închis uşa dormitorului. Cât despre Shai, adolescentul nostru în devenire, a trecut întâi pe lângă mine şi mi-a aruncat un „Uf! iar citeşti cărţi pentru copii mici!”, moment în care am vrut să-i explic că de fapt cărţile nu au limită de vârstă sau că toţi copilărim în felul nostru, indiferent de vârsta scrisă pe buletin, dar m-am abţinut şi m-am prefăcut că am uitat cartea pe biroul lui. Iar aseară când am ieşit cu căţeii, văzând lumina aprinsă la el în cameră, m-am uitat pe fereastră (camera lui este la demisol) şi l-am văzut bine culcuşit în pat şi atât de cufundat în lectură încât prezenţa mea a trecut neobservată. 

Dar să las asta şi să vă spun despre ce este vorba în carte.

Dacă omul reprezintă treapta superioară a evoluţiei regnului animal, nu este de mirare că acest leu s-a vrut om.

Povestea lui seamănă la început cu povestea vieţii oricărui pui de leu în mediul său natural. Dar întâlnirea cu vânătorii i-a schimbat cursul vieţii. Leul nostru încă fără nume de scenă, reuşeşte să fure o puşcă, învaţă să o folosească şi se transformă din vânat în vânător. Apoi vine o zi în care talentul lui este descoperit de un căutător de talente (circar), care intuieşte potenţialul acestuia şi-l face vedetă, unde oare altundeva decât în America, ţara tuturor posibilităţilor…

Leul nostru are acum un nume, un castel, maşini, într-un cuvânt are o viaţă pe măsura talentului bine pus în valoare de impresarul său (asta nu scrie în carte, e doar concluzia mea).

Vine însă o vreme în care măreţul Lafcadio, ca orice vedetă care se respectă, cade într-o neagră depresie şi nu mai găseşte mulţumire nici în plimbările interminabile cu liftul, nici în mâncatul bezelelor şi vrea să încerce ceva nou.

Şi acum e momentul întoarcerii la origini:  revine în Africa pentru a participa la o vînătoare de… ghiciţi? Da, o vânătoare de lei!

Şi precum bănuiţi, deşi îşi reîntâlneşte tovarăşii din tinereţe, nu îşi regăseşte adevărata identitate.  Simte însă că nu aparţine nici lumii oamenilor, nici grupului marilor feline.

            Închei cu un citat din carte:
            „ Pe urmă îşi scutură capul amărât, lăsă puşca jos şi-şi puse şapca pe cap, oftă adânc de câteva ori şi începu să se îndepărteze de lei şi de oameni, luând-o peste deal.

            Şi merse ce merse şi curând, de la depărtare, auzi vânătorii împuşcându-i pe lei şi pe lei mâncându-i pe vânători.

            Însă leul nostru nu ştia încotro se îndrepta, dar ştia sigur că se ducea undeva, căci paşii te duc mereu undeva, n-am dreptate?”

            Desenul de mai jos îi aparţine Carolei şi-l reprezintă pe Lafcadio alături de  obiectul care l-a făcut celebru şi bogat.

Iar aici aveţi un link către lumea lui Shel Silvestein, autorul acestei minunate cărţi: http://www.shelsilverstein.com/play.asp