D-ale copilăriei

Mărţişorul este un simbol al  primăverii. El marchează momentul în care natura revine la viaţă şi apariţia primelor flori, ghioceii. Se consideră că mărţişoarele sunt aducătoare de noroc, belşug şi fericire. Ele se poartă toată luna martie, după care se prind de ramurile unui pom fructifer. Există credinţa că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini.

Descoperirile arheologice ne arată faptul că acum 8000 de ani oamenii confecţionau mărţişoare din pietricele vopsite în alb şi roşu pe care le purtau la gât. Albul era dat de culoarea norilor, a zăpezii pure, simbolizând înţelepciunea bărbatului, iar roşul – de culoarea focului,  a sângelui şi reprezenta viaţa, respectiv femeia. Împletirea celor două şnururi simboliza legătura inseparabilă a celor două elemente ale vieţii.

Acum 2000 de ani, dacii şi romanii îşi legau la mână şnururi împletite din fir negru şi alb, de care atârnau un bănuţ. Negrul reprezenta frigul iernii, iar albul căldura verii. Când copacii înfloreau, femeile atârnau şnurul în copaci iar cu bănuţul cumpărau caş, pentru ca pielea lor să fie albă  şi delicată tot restul anului. Cu timpul, mărţişorul a devenit un simbol al iubirii, iar firul negru a fost înlocuit de unul roşu.

În folclorul românesc circulă mai multe legende despre Mărţişor. Iată una dintre acestea:

Se spune că pe vremuri Soarele obişnuia să ia chipul unei fete frumoase  şi cobora pe pământ pentru a dansa hora în sate. Într-o zi, un zmeu a zărit fata dansând şi a răpit-o,

Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă şi veselie şi lumea întreagă s-a întristat. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului  ca să-l elibereze. A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă.

Tânărul a învins creatura şi a eliberat fata. Aceasta şi-a reluat adevărata înfăţişare şi s-a ridicat pe cer,  luminând pământul. A venit primăvara, oamenii şi-au recăpătat veselia. Dar tânărul luptător, grav rănit, zăcea în palatul zmeului.  Când ultima picătură de viaţă s-a scurs din trupul lui, iar sângele cald a topit zăpada, au răsărit ghioceii – firavi vestitori ai primăverii.

Se spune că de atunci, în memoria tânărului curajos oamenii leagă cu o aţă două flori: una albă, alta roşie. Culoarea roşie simbolizează dragostea de frumos şi aminteşte de curajul tânărului, iar cea albă este a ghiocelului, prima floare a primăverii.

Iar aici, ultima tură de mărţişoare realizate anul acesta de copii împreună cu mine:

Această prezentare necesită JavaScript.