Despre copilărie – partea a doua

By

La sfârşitul anului trecut v-am povestit câte ceva din copilăria mea. Perioada petrecută la ţară, alături de cea mai iubită dintre pământence”.  Să vă spun câte ceva şi despre  viaţa mea alături de ceilalţi bunici:

Pe cealaltă bunică am cunoscut-o la ţară. Venise acolo special pentru mine. Mam’mare se agita să-i aşeze un scaun în grădiniţă, să-i facă o cafea, s-o servească cu dulceaţă. Eu o studiam curioasă: nu-mi spunea nimic doamna aceea care venise de la oraş cu o păpuşă nouă pentru mine. La ea am ajuns după ce mam’mare n-a mai fost.  

Cealaltă bunică locuia într-un oraş de munte. Avea o casă mare, cu sobe de teracotă, nu văruite ca mam’mare. Avea şi ea o curte frumoasă, cu pomi fructiferi şi o grădiniţă cu flori în faţa casei. Şi o băncuţă la stradă, dar în interiorul curţii.

Mamaie nu semăna cu mam’mare. Nu era câtuşi de puţin şcolită, dar avea stil.Era ca şi cucoanele la care mergeam la Ploieşti: fuma, bea cafea, primea alte cucoane în vizită, iar când mergeam noi în vizită, trebuia să fim foarte elegante. S-a arătat foarte nemulţumită de „trusoul” meu, aşa că m-a dus repede la croitoreasă şi mi-a făcut o rochiţă şi un costumaş din mătase, cu volănaşe şi fundiţe.

Era o femeie foarte cochetă  şi nu accepta să-i spun bunică, i se părea că o îmbătrâneşte, aşa că-i spuneam mamaie.

Mamaie nu ştia poveşti. În schimb avea o cutie numită televizor şi o bibliotecă pitită în salonul cu de toate (un fel de cămară/atelier/bucătărie/loc de joacă pentru zilele friguroase). Aici am citit, câţiva ani mai târziu, nişte cărţi minunate cu vrăjitori, cavaleri şi prinţese.Majoritatea aveau filele îngălbenite şi le lipseau coperţile, iar eu am descoperit mult mai târziu ce am citit.

Nu era mama tatălui meu, dar eu nu ştiam încă asta. Mama tatălui meu murise când tata avea doi ani, iar bunicul se recăsătorise. Ea era văduvă şi avea un băiat, iar bunicul îl avea pe tata. Împreună au mai avut doi copii.

Într-o zi am găsit în pod o fotografie veche cu bunicul tânăr, alături de o femeie foarte frumoasă, cu o figură luminată de un zâmbet blând. Femeia avea o rochie superbă de dantelă şi amândoi purtau  un fel de coroane pe cap. Am adus fotografia jos şi i-am cerut-o bunicii „ca să-mi fac icoană din ea”. Bunica n-a scos un sunet şi mi-a dat fotografia, dar când am ajuns la Bucureşti am aflat că femeia de chipul căreia mă îndrăgostisem era mama bună a tatălui meu.

Bunicul era un om blajin, Provenea dintr-o familie de meseriaşi înstăriţi şi cred că fusese pregătit să preia afacerea familiei. Numai că după venirea comunismului n-a mai avut ce afacere să preia. Din făbricuţa şi magazinul de pantofi n-au mai rămas decât două maşini de cusut şi nişte calapoade înghesuite în salon, la care bunicul lucra până seara târziu, după ce venea de la cooperativă.

Aşteptam cu mare nerăbdare întoarcerea lui zilnică acasă. Ştiam cât timp face de la gară: număram până la şaizeci de când şuiera trenul. Cum intra în curte îi săream în braţe şi-l întrebam, fără ocolişuri sau introduceri:

– Ce mi-ai adus ?

– Ce să-ţi aduc… pâine !

– Nu asta. Altceva !

– Un pui…

– Nu, nu asta. Altceva n-ai ?

– Ce altceva ?

– Ei, ştii tu… nişte bomboane !

– Eu ştiu tataie ce-o fi prin geanta asta! Caută şi tu…

Şi bunicul îşi punea servieta pe băncuţa din curte, iar eu îmi afundam mâinile în ea şi răscoleam cu înfrigurare.

– Tataie, nu e nimic !

– Mai caută, tataie, mai caută !

 Şi iar răscoleam servieta:

– Nu e tataie, nu e !

– Ba este, tataie, dar nu acolo !

Şi scotea atunci din buzunarul hainei o punguţă cu drajeuri  colorate sau caramele cu lapte, iar faţa mea se lumina de plăcere.

Erau şi lucruri care nu-mi plăceau acolo. De pildă, gustul laptelui. Lupta cu laptele s-a terminat cu un eşec. Mă rog, eşecul a fost al bunicii, eu am triumfat şi n-am mai fost obligată să-l beau. L-am înlocuit cu… cafea.

Cafeaua se bea cu un anumit ritual:

La o anumită oră, în fiecare  zi venea la bunica câte o prietenă, fină sau verişoară. Atunci punea la încins pe plită o tigaie de tablă neagră cu un capac curios şi scotea din dulap o cutie din care turna în tigaie nişte boabe verzi-cafenii.Capacul tigăii avea un fel de manivelă care punea în mişcare nişte palete şi astea învârteau boabele. Bucătăria  se umplea de un  miros minunat, care pe mine mă făcea extrem de curioasă.

După ce boabele căpătau o anumită culoare ( bunica ştia bine când), dădea tigaia la o parte şi scotea râşniţa – o cutie de lemn, vopsită în portocaliu, cu un mâner de alamă. Punea un ibric cu apă pe foc, apoi începea să râşnească cafeaua. Când această operaţiune era încheiată, punea puţin zahăr în ibric, apoi scotea sertăraşul râşniţei şi turna praful de culoarea ciocolatei negre în apa clocotindă.  Punea imediat ibricul pe marginea plitei şi mai turna o picătură- două de apă rece în cafea, ca să se lase zaţul la fund mai repede. Şi în sfârşit, licoarea minunată ajungea în ceşcuţe. pe o tavă pe care se mai afla o zaharniţă, două păhărele, o sticluţă mică cu vişinată, o scrumieră şi nişte prăjiturele.

Dar acest ritual nu se încheia cu băutul cafelei. Urma ritualul ghicitului,iar eu îmi doream tare mult să-l încerc.

– Mamaie, vreau şi eu puţină ghicitură !

-Nu se poate, mamaie, eşti prea mică !

– Te rog !

Bunica stătea puţin pe gânduri şi apoi spunea:

– Ei, fie, un bobuleţ, că n-o fi foc !

Ce gust minunat !

Şi cum terminam ultima picătură din licoarea magică, exersam şi eu rotirea ceştii, o răsturnam pe farfurioară şi aşteptam să-mi vină rândul la ghicit.

– Ia te uită ce ceaşcă frumoasă ai! Aici se vede un drum lung şi o femeie care vine încărcată pe drumul ăsta. Probabil e mama şi-ţi aduce jucării noi.

– Mamaie, da nu cumva vine să mă ia ? Că eu nu vreau să plec de la matale !

– Nu, mamaie, nu se vede asta. Uite aici şi drumul de plecare şi femeia care pleacă singură. Şi-apoi n-o lasă mamaia să te ia, n-ai tu grijă !

După ce mă linişteam, îmi băgam degetele în paharul ei şi pescuiam vişinele lăsate acolo special pentru mine. Apoi ieşeam în curte să adun pietricele  ca să construiesc o casă pentru păpuşile mele, la fel de frumoasă ca a bunicilor.

Această prezentare necesită JavaScript.