D-ale copilăriei

                           „Lumea nu va fi distrusă de cei ce fac rău, ci de cei care îi privesc fără să facă nimic” spunea Albert Einstein.

            Vă mai amintiţi  de aventura noastră de la începutul lunii decembrie, aceea cu  căţeii nou-născuţi aruncaţi în stradă ? Toate cunoştinţele m-au blamat că mi-am „încurcat” viaţa în asemenea hal, dar…

             Nouă ne plac animalele. Casa noastră este un fel de Arcă a lui Noe, unde multe animăluţe abandonate şi-au găsit refugiul.  Copiii mei şi-au ales deja profesia , toţi vor să fie veterinari, dar Carola mi-a spus că ea va fi un veterinar care va avea milă de animale. Cu siguranţă pentru ea este alegerea potrivită.
            Cu toţii ştim că puii nedoriţi ai animalelor de casă au o soartă tristă – sunt înecaţi sau închişi în saci şi abandonaţi pe marginea drumului. Gândul acesta mi se pare înfiorător, dar vederea lor într-o asemenea situaţie  este de-a dreptul şocantă şi vreau să cred că puţini oameni ar putea rămâne nepăsători la o astfel de scenă.

            Cei care au găsit căţeii au fost copiii. Ei au venit la mine cu speranţa că voi putea face ceva ca să-i ajut. Mama le rezolvă pe toate, sau mă rog, tot ce este omeneşte posibil. Nepăsarea m-ar fi făcut să-i las acolo şi să spun că nu se poate face nimic pentru ei.  Puteam oare să le arăt că nu-mi pasă ? În nici un caz, căci o atitudine nepăsătoare ar fi creat un model negativ pentru copii. Dacă noi nu-i putem învăţa ce este mila vor creşte  reci şi nepăsători la strigătul de ajutor al aproapelui lor. Aşa că m-am încurcat. Am muncit cot la cot cu copiii mei: i-am hrănit cu biberonul, i-am ţinut la căldură, i-am alintat,  am conceput împreună anunţuri şi afişe pe care le-am distribuit la şcoală, la bibliotecă, la piaţă, la cabinetul veterinar, pe net. Ne-am întristat la moartea unuia dintre pui, ne-am bucurat pentru o adopţie reuşită. Deşi ne-a fost foarte greu, acum sunt sigură că copiii mei nu vor cocheta  niciodată cu nepăsarea.

Această prezentare necesită JavaScript.